SHARE

Nimic nu poate să schimbe atmosfera din casă într-una de tot rahatul de cât mirosul de tutun. Atunci când vine cineva în vizita și își aprinde o țigară, nu e mare problemă, mirosul de țigară se duce cu timpul, dar ce faci atunci când să zicem să în acea casă se fumează ca la nebuni? Cum mai scoți mirosul de tutun din casă din moment ce și pereții/tavanele în sine se îngălbenesc?

În cele ce urmează o să prezentăm câteva soluții destul de interesante, care nu se referă la acțiuni drastice de genul să văruiești din nou. O să avem câteva exemple pe care le puteți încerca cu un buget foarte restrâns, dacă nu cumva aveți la îndemână deja prin casă ingredientele respective. Haideți așadar să vedem 5 metode de a elimina mirosul de țigară.

4 trucuri pentru eliminarea mirosului de țigară din casă

  1. Cojile de portocală. Deși nu par, au un miros mult mai pătrunzător de cât ai crede. Puteți amesteca cojile de portocale cu cele de grefe sau mandarine. Le puneți într-un recipient și vor elimina cu succes mirosul de țigară.
  2. Oțetul de mere. Acesta trebuie să ajungă pe tot ce înseamnă material textil: covoare, perdele, draperii, canapele. Va reuși să scoată mirosul acela de tohoc cu brio. În plus, va reda frumusețea fibrelor din țesătură.
  3. Zațul de cafea. Zațul de cafea este ingredientul X aș putea spune. Acesta acționează în timp și după vreo 5 zile, începe să elimine mirosurile neplăcute, după ce se usucă. Îl puteți lăsa în ceva cutiuțe de mici dimensiuni, descoperite, pe dulapuri.
  4. Bicarbonatul de sodiu. Este o soluție alternativă la oțetul de mere doar, în cazul în care nu aveți oțet de mere, poți folosi acest ingredient.

S-ar putea să îți placă și...

3 motive să ții mereu în casă un top de ziare Am observat că lumea are obiceiul să arunce absolut orice ziar pe care-l citește și nu înțeleg de ce. Sunt atâtea lucruri pe care le poți face cu ele și bineînțeles nu mă refer la cel la care vă gândi...
La ce se poate folosi aspirina în casă? Aspirina este de departe unul dintre cele mai vechi medicamente din lume. La bază este un antiinflamator denumit și acid salicilic și pe termen mediu și lung poate să diminueze riscurile apariției inf...
Vrei să cureți casa cu oțet? Iată ce ar trebui să știi mai întâi despr... Multe gospodine au auzit faptul că oțetul este foarte bun pentru a curăța diverse obiecte prin casă dar adevărul este că în ultimii ani, s-a exagerat foarte mult cu proprietățile miraculoase ale acest...
Ai o cameră friguroasă? Iată cum o poți convinge să fie mai călduroasă... Există situații în care ale noastre camere sunt mult mai friguroase pe timp de iarnă decât normal, mai ales atunci când se înregistrează temperaturi negative destul de drastice. Dacă ai nenorocul să a...
Ce alimente putem folosi la curatenia in casa? Curatenie in casa fara detergenti Desi solutiile de curatat moderne nu costa foarte multi bani, trebuie sa stim ca exista cateva alimente pe care le putem folosi cu brio atunci cand vine vorba despre...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here