SHARE

Este o întrebare pe care o adresez bărbaților care înșală femeia de lângă, cele căreia i-au jurat iubire veșnică și respect. Nu de puține ori am auzit chestia asta rostită din gura unui bărbat atunci când a venit vorba de a merge la alte femei în afară de soție. E o chestie de inteligență și putere de înțelegere pentru că a avea o soție înseamnă după responsabilitate și ceva respect.

Păi mă frate, dacă nu îți place aceeași ciorbă în fiecare zi pentru tot restul vieții, nu îți mai lua angajamentul că o vei mânca. E simplu, nu? De ce mereu trebuie să îți iei angajamente pe care nu le poți onora? Păi pentru că așa sunt unii bărbați neserioși, iar femeile orbite uneori de sentimente, nu pot să vadă că de fapt se încumetă la un drum serios cu o persoană neserioasă.

Să fii fustangiu când ești căsătorit mi se pare o chestie super josnică și deși am blamat cât am putut religiile Orientului Mijlociu care pedepsesc această lipsă de respect, cred că ar merita ceva aplicat și pe la noi. Da, suntem o țară de creștini, însă acest lucru nu mai e valabil atâta timp cât facem lucruri necreștine, nu? Ai jurat iubire veșnică și respect unei femei dar te duci la altele după?

Cei care nu sunt în stare să respecte un angajament nu trebuie să și-l asume. De multe ori e destul de dificil mai ales dacă oamenii se schimbă. Poate că nevasta se îngrașă după 3 ani de căsnicie, dar asta nu înseamnă că ai dreptul să te duci să o înșeli. E o gândire atât de josnică și de limitată asta cu ciorba pentru tot restul vieții încât mi-e scârbă să și scriu despre acest aspect.

S-ar putea să îți placă și...

Se împart cheltuielile de întreținere într-un cuplu sau nu? Am auzit de multe ori discuția asta cu împărțitul cheltuielilor într-un cuplu, adică el să plătească factura la telefon, ea să plătească lumina sau ceva de genul. Este oare corectă chestia asta? Adică...
Vrei să intri într-o relație cu o persoană care are deja copii? Iată ... Din păcate în ziua de azi căsniciile nu mai sunt așa de trainice. Tinerii se căsătoresc fără să se cunoască iar acest lucru nu are de cât o singură urmare: divorțul. În momentul în care apare divorțul...
Îți e frică să faci sex în Postul Paștelui? Pe data de 27 februarie am intrat în așa-zisul post al Paștelui, care are să țină până pe data de 16 aprilie. Ne așteaptă așadar una dintre cele mai crunte perioade de abstinență, unul dintre cele mai...
5 lucruri pe care femeile le urăsc extraordinar de mult Se spune că în momentul în care ai intrat în gura femeii, nici dracu nu te mai scapă. Nu știu cât de adevărată este această zicală românească, dar în cele ce urmează vom discuta despre câteva lucruri ...
Cum îți dai seama că te iubește cu adevărat? Cred că orice femeie și-a pus măcar o dată întrebarea dacă partenerul o iubește cu adevărat, cel puțin la începutul relației. Ei bine, dacă ai cumva această dilemă trebuie să știi că sunt câteva semne...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here