SHARE

Cele mai mari probleme cu care părinții se confruntă în ziua de azi atunci când vine vorba despre sănătatea copiilor sunt alergiile și dermatita. Oricât de mult s-ar înțelege ideea de mediu sănătos de un părinte, e clar că nu va putea niciodată izola copilul de mediul înconjurător. Astfel, pot foarte ușor să apară alergiile și dermatita. Poate că mulți dintre voi vă întrebați ce-i cu valul acesta de îmbolnăviri în rândul celor mici, parcă prea ușor devin alergici sau se trezesc cu dermatite.

Ei bine, ca să fim sinceri, trăim niște vremuri cu mult diferite față de cele pe care le trăiau părinții noștri. E mult mai multă poluare de toate felurile în jur, poluare care nu face altceva de cât să contribuie la apariția și rezistența alergiilor. Apoi, urmează alimentația. Păi când eram noi mici nu existau hipermarketuri pe rafturile cărora să găsești numai E-uri. Alimentația e factorul principal pentru întărirea sistemului imunitar și cred că puțini sunt cei care mai aduc de la țară câte ceva.

Când eram eu mic, toată lumea aducea de la țară alimente, eram crescuți sănătos, eram ținuți departe de poluarea asta, măcar cea alimentară deși nici industrie nu prea era pe atunci. Mașinile erau mult mai puține la număr față de astăzi. Totul a evoluat dar o dată cu evoluția a crescut și gradul de poluare. Păi priviți la ce se întâmplă șa Beijing, ori la Milano sau chiar Paris, orașul luminilor care de la atâta smog a devenit un oraș în care Primăria permite mașinilor să circule pe bază de număr par sau impar. E ceva de-a dreptul incredibil, toată lumea vrea să aibă dar nu ține cont de daune. Apoi, ne mai mirăm că apar alergiile și dermatitele? (app, click pe link dacă vrei să afli totul despre dermatita la copii, că tot vorbim despre ea de ceva rânduri).

Singurul mod prin care ne putem feri copiii în ziua de azi este o supraveghere mult mai strictă a alimentației și a mediului în care aceștia se joacă. Oricum, cred că este ceva misiune destul de imposibilă pentru că după cum spuneam mai sus, este specificul unei societăți aflate în continuă dezvoltare, o dezvoltare ce nu poate să nu aibă efecte secundare negative.

S-ar putea să îți placă și...

Să nu ne mai mirăm că ai noștri copii fac cancer în primii 10 ani de v... După episodul cu părinții care au dat sarmale unui copil de numai câteva luni, am plecat urechea ceva mai serios pe la părinții contemporani, să aud cu ce mai cresc ei copiii în afară de lapte sau cer...
Programul de somn. Iată cum adormi mai repede un copil Cine este părinte cu siguranță știe cât de dificil este să impui un program de somn copiilor. Mai de grabă, în primii ani, copilul este cel care impune programul de somn părinților, nu invers. Din fer...
Au început înscrierile pentru examenul de bacalaureat. Iată calendarul... An de an, tinerii care finalizează cei 12 ani de studii gratuiți primiți din partea statului trebuie să dea bacalaureatul. Despre acest examen se spune că este examenul maturității, întrucât majoritat...
Violența jocurilor pe calculator este sau nu motiv de îngrijorare pent... Jocurile pe calculator sunt din ce în ce mai populare, mai inteligente, mai bine desenate și mai violente. De ce? Păi pentru că acesta este modul în care pot atrage atenția. Trăim din păcate într-o so...
De ce școala nu ar trebui să fie gratuită în România Există cel puțin două motive principale pentru care școala nu ar trebui să fie gratuită în România, le vom detalia pe ambele în cele ce urmează. În primul rând, am observat că tot mai mulți tineri pic...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here