Relațiile la distanță sunt din ce în ce mai valide pe măsură ce societatea evoluează și asta din cauza faptului că unii oameni consideră suficient a vorbi pe Facebook, nu față-n față. În urmă cu 20 de ani nu existau relații la distanță pentru că nu exista internet. În plus, oamenii aveau o asemenea mentalitate care-i îndruma către ceva finit, palpabil, către o îmbrățișare reală nu către niște simple semne tastate precum acestea: >:D<
Din punctul meu de vedere relațiile la distanță nu sunt altceva decât timp pierdut dacă cei doi nu au de gând să se vadă și în realitate. Nu există un termen anume, un timp favorabil în care să facă acest lucru, dar acel moment trebuie să vină cândva iar relația la distanță să se trasforme într-una reală. Viața este făcută pentru a fi trăită în doi, dar din păcate de la distanță nu se pot face copii, nu se poate mângâia, nu se poate simți prezența celui drag. Relațiile la distanță sunt timp pierdut în 99% din cazuri pentru că intervine vechea zicală românească „Ochii care nu se văd se uită”…
Singurul beneficiu al relațiilor la distanță rămâne uneori confesiunea, poți discuta anumite lucruri în scris cu persoane care nu au tangențe cu viața ta personală, lucruri pe care nu le-ai putea discuta în realitate cu cineva apropiat. Internetul poate să fie un bun psiholog dacă este folosit cu cap, însă din păcate unii au tendința să ducă relațiile la distanță către acel stadiu din care nu mai au unde evolua și totul se soldează cu luni sau poate chiar ani pierduți din viață. Nu cred că-și dorește nimeni asta…