SHARE

De fiecare dată când dai indicații copilului, acestea trebuie să fie clare și să vină într-o formă normală, nu violentă. De cele mai multe ori, părinții care se trezesc cu copii derutați greșesc foarte mult în momentul în care dau indicațiile și vom discuta în cele ce urmează despre aceste greșeli. Din punctul meu de vedere sunt greșeli destul de mari pentru că au repercusiuni asupra dezvoltării celui mic. Orice părinte își dorește un copil cât mai isteț, care să greșească mult mai puțin decât ceilalți copii dar din cauza faptului că se dau indicațiile în mod greșit, aceștia devin derutați.

Orice ai face, nu țipa la copil

Copiii care fac anumite lucruri de frica părinților sunt de cele mai multe ori derutați pentru că rezolvă niște sarcini impuse mecanic, din dorința de a scăpa de problemă cât mai rapid. Astfel, ei se străduiesc să facă lucrurile oricum numai să le facă, din cauza fricii ei nu mai pot să judece în modul corect și normal. Gândiți-vă la școală ce se întâmplă cu un copil la care profesorul țipă, se pierde și devine foarte derutat, chiar dacă a învățat, nu mai poate rezolva exercițiile corect.

Orice ai face, nu bate copilul

Foarte mulți părinți mai aplică din când în când câte o corecție celui mic în cazul în care acesta nu ascultă. Orice ai face, nu trebuie să-l bați pentru că-l vei deruta și mai tare. Tot ce trebuie să faci este să explici încă o dată și pe înțelesul lui. Dacă-l vei bate va fi mai grav decât dacă ai țipa la el. Nu este vina lui dacă nu înțelege, tot tu, părinte ești de vină așa că nu are rost să-l pedepsești chiar dacă prostiile pe care le face sunt destul de mari. Fii calm și ai răbdare cu copilul.

S-ar putea să îți placă și...

3 motive pentru care profesorii nu pot disciplina elevii Cred că am văzut cu toții pe la televizor sau pe internet acei copii care nu numai că nu ascultă de dascăli pe la școală, dar îi mai și lovesc. Cred că Ceaușescu se răsucește în mormânt când vede ce a...
Din ce alimente isi ia copilul energie de care are nevoie? E destul de dificil sa cresti un copil. Nu exista un manual care sa te invete cum sa il cresti, ce sa ii dai sa manance pentru ca in fiecare zi te lovesti de o situatie noua. Copiii au personalitate i...
Cat de mult influenteaza calculatorul si televizorul viata copilului? Copiii nu trebuie niciodata lasati nesupravegheati in fata calcualtorului sau a televizorului, desi treaba asta se intampla destul de des. Parintii din ziua de azi obisnuiesc s aisi puna copiii la TV ...
Mai sunt desenele animate moderne benefice pentru cei mici? Cred ca aceasta discutie a fost si este in continuare mult dezbatuta. Parintii din ziua de azi nu sunt de acord cu desenele animate violente prezentate la TV, desene indragite de altfel de copii. Prob...
Te sperie dintii de lapte ai copilului? Iata cateva lucruri despre ace... De fiecare data cand se intampla ceva cu copiii nostri, exista motive de ingrijorare. Dintii de lapte sunt un motiv de bucurie pentru toata lumea, mai ales pentru parinti care pot sa dea celui mic si ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here