SHARE

Pe la televizor auzi că școala este gratuită în România, așa se bat cu pumnii în piept toți cei peste 200 de miniștri ai educației perindați pe la pupitru în ultimii 10 ani, dar oare așa să fie? Este școala gratuită în România sau e la fel de gratuită precum tratamentele medicale ale celor care au plătit CAS o viață-ntreagă? Ei bine, comparația asta cred că se potrivește mănușă.

Educația în România nu este gratuită. De ce? Păi pentru că deși copiii ar trebui să primească gratis cărțile, părinții le cumpără din magazin. De ce le cumpără? Pentru că profesorii nu lucrează după cele care se dau gratis… De ce nu lucrează după cele gratuite? Păi pentru că sunt depășite, prost concepute și așa mai departe. Nu mă întrebați prin ce inginerie bazată pe parandărăt se aleg manualele școlare de către Ministerul Educației, că nu știu să vă răspund…

După manuale, urmează caietele speciale. A, și se cere mereu fondul clasei și fondul școlii. Știu că au fost declarate ilegale dar se pare că fiecare copil trebuie să cotizeze la asemenea prosteli. De ce? Habar nu am, probabil că școlile nu au alternative pentru a mai repara câte una câte alta decât să ceară la elevi, adică la părinți. Alți bani, altă distracție.

După manuale și cărți și caiete și fonduri, dacă vrei ca al tău micuț să învețe ceva carte, trebuie să-l dai și la pregătire. Dacă-l dai la pregătire îți dau seama că nu va fi ieftin deloc.  Din păcate copiii din ziua de azi au nevoie de pregătire pentru că la 30 de elevi pe clasă, vedeți și voi cât timp poate un profesor să aloce unui copil, fiecărui copil în parte. Așadar, este școala gratuită sau nu?

S-ar putea să îți placă și...

Folosirea castilor poate dauna auzului copiilor Muzica este foarte importanta pentru noi toti, mai ales pentru copii si adolescenti. Ii vezi mereu pe strada cu castile in urechi ascultand muzica de la smartphone sau i-pod, insa ceea ce nu stim cu t...
Mai sunt desenele animate moderne benefice pentru cei mici? Cred ca aceasta discutie a fost si este in continuare mult dezbatuta. Parintii din ziua de azi nu sunt de acord cu desenele animate violente prezentate la TV, desene indragite de altfel de copii. Prob...
3 semne că o să fii un părinte de excepție Cu toții visăm la un copil, însă mulți ne temem de faptul că nu vom fi niște părinți foarte buni. E ceva normal, e o problemă care dispare însă în momentul în care faci un copil și observi că el se de...
Putem modela succesul celor mici inca din copilarie Parintii isi doresc tot ce-i mai bun pentru copiii lor, asa ca incearca mereu sa le asigure succesul in viata inca din momentul in care acestia se nasc. Exista cateva sfaturi care va pot ajuta in aces...
De ce nu sunt indicate cerealele de orez pentru bebelusi Magazinele au o gama foarte bogata in ceea ce priveste mancarea pentru bebelusi, iar pe rafturi vei zari intotdeauna cerealele din orez. Daca copilul tau are minim 4 luni, nu ii da cereale din orez. O...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here