SHARE

În ultima vreme tot mai multe clipuri misogine au invadat internetul. Probabil că existau destul de multe femei incapabile să conducă și înainte de YouTube, dar evident că după apariția acestui canal lucrurile au explodat. Tot mai multe episoade precum cele de mai jos își fac simțită prezența iar mitul femeii la volan capătă cel mai pur aspect misogin din lume.

Din punctul meu de vedere există foarte femei care nu ar trebui niciodată să urce la volan, întrucât sunt adevărate pericole publice, dar există și femei care pot conduce mai bine decât o fac bărbații. Eu de exemplu am văzut femei pe taxi, am văzut chiar femei pe camion, în meserii destul de dure și de solicitante aș putea spune. Așadar, femeile au loc în lumea șoferilor…

Dar dacă ele au loc în lumea șoferilor, de ce există mitul misoginului? Ei bine, poate pentru că bărbații întotdeauna s-au crezut superiori din multe puncte de vedere. Acum când a apărut și treaba cu condusul, a fost un motiv în plus să arate cu degetul un exemplu de femeie neîndemânatică și să spună că toate sunt la fel, ceea ce nu este deloc adevărat.

Din fericire, există și bărbați care apreciază femeile care se descurcă în trafic. Eu spre exemplu am văzut foarte multe femei care se descurcă la parcări mai bine ca bărbații. Ce aș putea spune despre femeile care nu se descurcă în trafic? Păi în afară de faptul că mai au nevoie de ceva practică, mai nimic. Să facă rost de un instructor auto și să facă niște ore de conducere.

Aceasta este problema principală a șoferițelor care o dau în bară cu manevrele: nu au făcut suficientă practică. Au nevoie de exercițiu și cam atâta tot.

S-ar putea să îți placă și...

Trebuia să fiu un om bogat… Cu toții visăm la bogăție, la lux, la o viață din care să nu ne lipsească nimic, la femei frumoase și vacanțe interminabile pe la Saint Tropez. Ei bine, eu încă mai visez cu ochii deschiși la asemenea...
Ce trebuie să știi despre vodcă Vodca este una dintre băuturile rusești care au făcut furori în întreaga lume. Vodca reprezintă una dintre licorile încadrate în categoria „tăriilor” și chiar dacă în România nu este consumată în cant...
Despre părinții care au dat sarmale bebelușului de 7 luni Nu cu mult timp în urmă, o știre a făcut înconjurul țării și cred că întregului mapamond. Niște părinți români au dat sarmale copilului lor de 7 ani. Bineînțeles că totul s-a sfârșit pe la spital. Toa...
Lecții de pițipoancă Stăteam pe marginea Dunării și, dintr-o dată, mă trezesc lângă mine cu o doamnă alături de cele două fiice ale dânsei. Ea avea vreo 40-45 de ani fetele aveau vreo 12-15 ani. Toate trei mândre, cu oche...
Fotografii care surprind cești de cafea geniale Pentru că tot e dimineață și am discutat în articolul trecut despre noua rețetă japoneză de cafea, ceva revoluționar, zic să rămânem pe tărâmul fabulos al acestei licori magice și să vedem unele dintr...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here