SHARE

În urmă cu 15 ani, părinții alegeau să-și dea copiii la grădiniță în momentul în care aceștia atingeau vârsta de 6 ani, pentru ca apoi la 7 ani să fie înscriși în clasa I la școală. Ei bine, în ziua de azi lucrurile s-au schimbat destul de mult și copiii sunt dați la grădiniță încă de la 3 sau 4 ani și probabil că mulți dintre voi v-ați întrebat dacă este un lucru bun? Nu este oare prea devreme? Nu ar trebui copilul să stea să facă cei 7 ani de-acasă adică să șadă un pic mai mult alături de părinți?

Ei bine, nu. Din punctul meu de vedere să dai copilul la grădiniță de la 3 sau 4 ani este un lucru destul de benefic din mai multe puncte de vedere. De exemplu, în urmă cu 15 ani, meseria de „casnică” era destul de răspândită. Femeile nu prea aveau joburi dar în ziua de azi lucrurile s-au schimbat destul de mult. Mamele stau 2 ani acasă în acel concediu special dar apoi sunt nevoite să-și caute de muncă. Astfel, dacă pot lăsa pe cel mic la grădiniță măcar câteva ore pe zi este foarte bine.

Apoi, dacă cel mic va petrece timp printre alți copii de la vârste foarte fragede sunt șanse destul de mari să devină un copil foarte sociabil, mai puțin atașat de părinți. Cel puțin mie mi se par mult mai faini copiii care leagă ușor prietenii, nu îmi plac cei care ajung la 5 ani și vor tot în brațe, se ascund după fustele mamelor și așa mai departe. Acum, rămâne la aprecierea fiecăruia…

S-ar putea să îți placă și...

Te sperie dintii de lapte ai copilului? Iata cateva lucruri despre ace... De fiecare data cand se intampla ceva cu copiii nostri, exista motive de ingrijorare. Dintii de lapte sunt un motiv de bucurie pentru toata lumea, mai ales pentru parinti care pot sa dea celui mic si ...
Cum NU se cresc copiii (III) Foarte multi parinti se confrunta cu problema rasfatului cand cel mic incepe sa capete putina personalitate si glas, sa poata spune ce vrea si cat vrea. Dupa cum spuneam in articolele tercute, parinti...
Formula care-ți poate spune cât de înalt va fi copilul tău Să fii părinte nu e ușor și de multe ori îți trec prin cap fel de fel de întrebări destul de ciudate printre care și aceasta din titlu, cât de înalt va fi de fapt copilul tău odată ce va ajunge la mat...
Totul despre dermatita la copii Cele mai mari probleme cu care părinții se confruntă în ziua de azi atunci când vine vorba despre sănătatea copiilor sunt alergiile și dermatita. Oricât de mult s-ar înțelege ideea de mediu sănătos de...
De ce mint copiii Din pacate, nu exista un manual care sa ne invete cum sa crestem copii. Acestia sunt fiinte cu personalitate in continua schimbare si nu avem cum sa ii formam ca pe niste roboti. Astfel, copii deprind...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here