SHARE

E destul de dificil să îți dai seama din prima dacă bărbatul de care ești îndrăgostită este cel cu care vei petrece alături toată viața, se spune că doar timpul poate să hotărască chestia asta. Cu toate acestea, eu cred că există câteva semne care pot să scoată în evidență dacă ai alături sau nu un bărbat care chiar este făcut pentru tine. Există câteva gesturi de-ale sale care te pot lămuri în legătură cu nivelul de compatibilitate dintre voi.

Știi că este bărbatul tău?

  • Îți spune absolut orice, mai ales lucruri pe care nu le spune nici măcar prietenilor. Un bărbat care nu te minte și care nu-ți ascunde nimic este ceva super rar în ziua de azi și îți poate da de înțeles că este sincer tocmai pentru că te iubește, nu pentru că așa este el în general.
  • Te respectă și îți demonstrează chestia asta zilnic. Atunci când ai un bărbat alături care te respectă, este clar că-i făcut pentru tine. Foarte rar vezi în ziua de azi bărbați care să-și respecte femeile, care să se poarte frumos cu ele și care să nu le înșele.
  • Te ia în calcul în planurile pe termen mediu și lung. Atunci când un bărbat își face planuri cu tine peste 5 ani, de exemplu, este clar că are de gând să te țină lângă el pentru totdeauna, este unul dintre semnele clare că este prințul pe care-l aștepți demult.
  • Lasă de la el foarte mult, indiferent dacă are de pierdut sau nu. Un bărbat care este dispus să cedeze oricât, este clar un bărbat care te vede drept prințesa lui, prințesă pe care vrea bineînțeles să o facă fericită. Ei bine, atunci și el este prințul tău.

S-ar putea să îți placă și...

Care sunt cauzele pentru care bărbații părăsesc femeile? Din păcate, în ziua de azi nimeni nu mai poate garanta acea căsnicie fericită și asta din cauza faptului că tinerii nu se mai cunosc atât de bine astfel încât să aibă garanția compatibilității în mome...
3 semne ale unei relații reușite Relațiile reușite în ziua de azi sunt pe cale de dispariție, precum ursul panda. E destul de greu să găsești în ziua de azi un partener compatibil cu tine și asta din pricina faptului că mentalitatea ...
Dacă vă certați, măcar spuneți ce simțiți cu adevărat Există de multe ori certuri într-o relație, unele sunt mai serioase, altele mai puțin serioase și pornite din nimicuri. Din păcate, cearta este cea mai clară dovadă a lipsei de comunicare într-un cupl...
3 lucruri pe care nu trebuie să le faci când te părăsește iubitul Atunci când închei o relație și vrei să treci mai repede peste suferință, există câteva reguli destul de simple care cred că te vor ajuta destul de mult. Ele sunt oarecum logice dar în momentul în car...
Contează ce primești de Valentine’s Day? Pun această întrebare pentru că am citit următorul status pe Facebook, este de fapt o postare a Ioanei Razk, postare care pe mine unul m-a înfuriat destul de mult. Postarea zice în felul următor: S...

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here