SHARE

Socul a fost folosit încă din cele mai vechi timpuri drept plantă medicinală iar în zilele noastre se prepară niște sucuri demențiale cu ajutorul acesteia. Partea cea mai interesantă este faptul că această plantă păstrează proprietățile curative chiar și atunci când discutăm despre simple siropuri, devenind astfel un izvor de sănătate. Despre infuzia de flori de soc, vom discuta în cele ce urmează, deși știm cu toții faptul că aceasta este folosită cu succes în tratarea sinuzitei și a bronșitei. Scăpați de aceste probleme cu 3 căni de infuzie de flori de soc pe zi, timp de 15 zile.

De asemenea aceste infuzii de flori de soc sunt foarte recomandate și celor care au probleme cu rinichii. Socul reușește să curețe căile urinare și să te scape de anumite probleme precum cistita sau nefrita fără să mai fii nevoit să mai iei medicamente. Se face o cură cu infuzie de flori de soc de două ori pe an timp de două săptămâni, când se bea cam un litru pe zi. Să vedem așadar cum se prepară această infuzie pentru că până la urmă, acesta este cel mai important aspect.

Se iau aproximativ 4 lingurițe de flori de soc tocate un pic, mărunțite și se pun la macerat în aproximativ jumătate de litru de apă. Dacă nu aveți cu ce măsura, umpleți o jumătate de sticlă de 1 litru cu apă. După circa 10 ore, se ia sticla și începe să se strecoare. Plantele rămase se fierb 5 minute într-un recipient în altă jumătate de litru de apă și se lasă ulterior la răcit. După ce se răcește, se adaugă lichidul provenit din macerare și se folosește în curele mai sus menționate.

S-ar putea să îți placă și...

Cele mai importante 4 avantaje ale broccoli Broccoli este de departe una dintre cele mai detestate legume din lume. Are un aspect ciudat, are un gust aiurea dar din fericire are un aport de nutrienți ieșit din comun. Broccoli este un fel de bau...
Tu ce obiceiuri ai inainte sa pleci la serviciu? Voi o mai stiti pe aia cu “10 minute de gimnastica dupa ce te dai jos din pat”? Asa parca ne invatau educatoarele pe la gradinita. Se facea educatie de calitate pe vremuri, insa din pacate am crescut ...
Liniștea interioară. Ce este și cum o poți dobândi? Cu toții ne dorim acea liniște interioară și acea pace sufletească capabilă să ne aducă acea senzație de împlinire sau fericire temporară. Din păcate, în loc de liniște ajungem să avem stări de anxiet...
Cele mai importante beneficii ale plantei minune – Aloe Vera Aloe Vera este planta minune din multe puncte de vedere. Vom discuta în cele ce urmează despre cele mai importante beneficii la ei cu toate că mulți dintre noi le cunoaștem. Cele mai importante benef...
Voi cresteti plante in apartament? 5 motive sa ai plante in apartament In Romania, populatia preponderenta traieste la oras, in apartamente. Atunci cand stai la bloc, spatiul este o problema destul de mare. Cu toate acestea, toata lum...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here