SHARE

Valentine’s Day  este o sărbătoare împrumutată în cadrul căreia se sărbătorește iubirea. Știm cu toții faptul că doi oameni nu au nevoie de o dată fixă în calendar pentru a sărbători iubirea iar în cele ce urmează vom prezenta câteva aspecte mai puțin cunoscute ale acestei sărbători, printre care și originea sa. Sunt curios câți dintre voi cunoașteți unde anume a fost sărbătorită pentru prima dată Valentine’s Day și în ce scop mai exact? Nu-i nimic, vom discuta în cele ce urmează despre aceste câteva aspecte destul de interesante.

În România, Valentine’s Day este un fel de Dragobete împrumutat. Noi avem o sărbătoare a iubirii dar am mai împrumutat una pentru că ne place probabil să spunem foarte des cele două cuvinte magice „Te iubesc!”. Românii sunt o nație de latini, creativi, sentimentali, pentru care pasiunea face parte din viața de zi cu zi. Acolo unde există pasiune, există și sentiment și invers. Ne place să iubim și să fim iubiți, ne place să arătăm iubire celor care ne iubesc la rândul lor.

Legat de Valentine’s Day , trebuie să știți că sărbătoarea are o oarecare legătură cu Sf. Valentin, care este celebrat conform calendarului nostru creștin ortodox în toiul verii, pe data de 30 iulie. Cu toate acestea, pe data de 14 februarie acest sfânt important al creștinătății a fost ucis din pricina unei cununii dintre un păgân cu o creștină. Împăratul Claudius al II-lea a dat ordinul pentru uciderea Sf, Valentin în anul 269. Pentru cei care nu știu, în timpul dominației romane, creștinii au fost destul de prigoniți. Sărbătoarea devine cu adevărat populară abia în Evul Mediu, în anul 1537 când regele britanic Henric al VIII-lea a declarat-o drept oficială pe 14 februarie.

S-ar putea să îți placă și...

Care sunt tipurile de bărbați pe care majoritatea femeilor le adoră Femeile adoră anumite tipuri de bărbați despre care vom discuta și noi în cele ce urmează mai pe larg. Nu e ceva nou, este de când lumea chestia asta, așa că dacă ești bărbat și vrei să vezi cum poți ...
Relațiile la distanță… Sunt benefice sau este doar timp pierdut?... Relațiile la distanță sunt din ce în ce mai valide pe măsură ce societatea evoluează și asta din cauza faptului că unii oameni consideră suficient a vorbi pe Facebook, nu față-n față. În urmă cu 20 de...
Vrei să-l cucerești?  Iată ce trebuie să faci   Să cucerești un bărbat în ziua de azi poate să fie misiune imposibilă mai ales dacă nu ești genul de femeie care nu arată foarte bine. Din păcate, societatea din ziua de azi este ahtiată dup...
Semnele unei relații reușite Cu toții ne dorim o relație cât mai strânsă cu partenerul de viață, care să dureze pentru totdeauna. Să fim serioși, nimeni nu intră într-o relație cu gândul că se va despărți sau chestii de genul. ...
Chiar există dragoste la prima vedere sau e vorba despre o simplă atra... Dragostea la prima vedere. Cu toții am simțit-o dar oare este un termen corect? Oare chiar  există dragoste la prima vedere sau totul se rezumă la atracție? Păi haideți să vedem… În primul rând să ved...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here