SHARE

Cred că nimic nu este mai enervant decât să te-apuce durerea de măsea și să nu ai nici o pastilă în casă. Chestia asta se întâmplă cel mai des noaptea, când te pui la culcare după o zi de stat în frig sau curent, așa că sunt slabe șanse să găsești deschis la farmacie. Ei bine în acest articol veți lua contact cu o serie de remedii naturiste prin intermediul cărora veți putea scăpa de durerea de dinți. Evident, mai contează și cauza pentru care vă dor măselele, așa că e posibil ca unele dintre aceste remedii să nu funcționeze întotdeauna.

Prima soluție pe care am găsit-oi pe internet (libertateapentrufemei.ro) este o soluție compusă din sare și piper. Destul de interesantă, nu am încercat-o niciodată pentru că nu am auzit de ea. Se amestecă sarea cu piperul în cantități egale și se pun câteva picături de apă, cât să se formeze o pastă. Această pastă se aplică pe zona cu pricina și se lasă la acționat pentru câteva minute după care se clătește cu apă.

Ceapa și usturoiul pot de asemenea să ajute la durerile de măsele. Puteți încerca un mix de usturoi pisat + sare pe care să-l aplicați pe măseaua buclucașă pentru că din cele mai vechi timpuri, usturoiul a avut acțiune antibiotică. Ceapa de asemenea, va ajuta la uciderea microbilor și cu timpul va elimina sursa durerii, repet, dacă nu este vorba despre o afecțiune gravă. Vă dați și voi seama cred că nu orice problemă se poate trata cu ceapă, sare și usturoi. Dacă este nevoie de intervenție de specialitate puteți să mâncați voi 10 kilograme  de usturoi, nu va dispărea problema.

S-ar putea să îți placă și...

Ai un ten obosit? Ghimbirul te poate ajuta Ghimbirul este o planta cu diverse intrebuintari, folosit inca din cele mai vechi timpuri in tratarea problemelor digestive in special greturi. Mamicile din primul trimestru de sarcina stiu cat de bun...
Cea mai bună rețetă pentru ceara de epilat Se spune că nu există metodă mai benefică pentru epilat decât celebra ceară de casă iar în cele ce urmează vom discuta despre una dintre cele mai bune rețete de preparare a acestei ceri pe care o veți...
Cand pot fii consumate bananele Tuturor ne plac bananele, cu mari cu mici, sunt delicioase si foarte granitoare. Cu toate acestea, am observat ca acestea nu sunt in tot timpul anului la fel de gustoase. Haideti sa vedem cand este mo...
Ai probleme cu parul? Afla cum poti ingrosa firele de par Daca observi ca iti pica parul din ce in ce mai des si mai mult si ca iti sta in toate directiile, refuzand cu desavarsire sa se alinieze, nu te speria. Exista multe femei care se confrunta cu aceasta...
Înlocuitori pentru sare și pentru zahăr E destul de dificil să gătești fără sare și fără zahăr. La final, mâncarea nu va avea nici un fel de gust. Din fericire, există înlocuitori de cate poți să profiți și să reușești într-un final să faci...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here