SHARE

Cred că nu există femeie care să nu știe ce face acetona sau mai bine zis la ce folosește. Adică știm noi, băieții. Întrebarea mea este oare în afară de unghii, mai poate fi folositoare această substanță în casă? Ei bine, da. Putem folosi acetona pentru multe alte lucruri pe care le vom discuta în cele ce urmează. Cel mai și cel mai bun exemplu cred că sunt petele de marker. Acetona poate să le scoată cât ai zice pește dar atenție și pe ce fel de țesătură se află acea pată.

Următoarea întrebuințare pentru acetonă este în baie sau în bucătărie. În cazul în care nu știați, acetona poate să dizolve petele de piatră de pe gresie, faianță sau de pe robinet. De asemenea, puteți încerca să curățați vasul de toaletă de porțelan cu această substanță destul de volatilă. Nu în ultimul rând, puteți curăța  urmele de tocuri lăsate pe gresie. Această acetonă va dizolva acele urme de cauciuc și vă va reda frumusețea gresiei de pe holurile dumneavoastră.

Acetona mai poate fi folosită și pe post de dezinfectant. Nu puțini sunt cei care curăță tastaturile de și șoarecii de la calculator cu această substanță. Se poate îmbiba într-un șervețel și șterge ulterior tastatura sau pur și simplu se poate înmuia un bețișor de scobit în ureche în acetonă și se poate curăța astfel chiar și între taste. Mare atenție însă la cantitate și la suprafețele pe care aplicați pentru că există unele plasticuri fine pe care ar trebui să le feriți de acetonă.

Una dintre cele mai interesante utilizări ale acetonei se rezumă la desfundarea cartușelor cu cerneală de la imprimantă. Pur și simplu se lasă la înmuiat capetele cartușelor în acetonă pentru câteva ore apoi acestea se vor desfunda.

S-ar putea să îți placă și...

Țânțarii te scot din sărite? Iată cum poți scăpa de ei   Știu, țânțarii pot să fie unele dintre cele mai enervante insecte de pe pământ, alături de muște bineînțeles. Cum a dat puțin căldura cum au început să apară țânțarii, mai ales prin zonele î...
Cum alegi bradul de Crăciun? Natural sau artificial? Bradul de Crăciun este un simbol an nostru, al românilor și al oamenilor în general de pe întreaga planetă, cei înclinați înspre creștinism sau catolicism. Bradul de Crăciun este un simbol cu care fie...
Totul despre liliacul de vară Cei care locuiți la casă v-ați mutat de la bloc tocmai pentru a avea parte de ceva mai multă natură. E ceva normal, nimănui nu-i plac 4 pereți de betoane. Omul este o ființă căreia-i place să simtă li...
Cum să împodobești casa de Crăciun astfel încât să arate cel mai bine... Deși românii nu au o pasiune pentru împodobitul casei de Crăciun asemenea americanilor, se descurcă și ei cum pot. Astfel, vom trece în revistă în cele ce urmează cele mai interesante sfaturi care vor...
Oare mai putem folosi otetul si in alte parti inafara de mancare? Otetul este ingredientul de baza atunci cand discutam despre salate iar unii dintre noi poate il mai folosesc pe la stersul geamurilor. Insa, doar atat? Ei bine, nu, otetul poate fi util in multe situ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here