SHARE

Spanacul reprezintă unul dintre cele mai interesante alimente din lume pentru că este foarte bogat în vitamine și minerale. Cred că vă amintiți cu toții de acele desene animate cu Popeye Marinarul, în care un marinar slab și sfrijit reușea să capete puteri inimaginabile după ce mânca o cutie de conserve plină cu spanac. De fapt, aceste desene animate au luat naștere în urma unor reclame. La început, a fost vorba despre o simplă reclamă la spanac, reclamă ce a ajuns ulterior să se transforme în unele dintre cele mai celebre desene din istoria animațiilor.

Ei bine, în cele ce urmează vom discuta și noi despre spanac, această plantă minune pe care ar trebui să o consumăm cu toții în cantități industriale chiar, dar gătită. Trebuie precizat faptul că cel mai sănătos spanac este acela gătit. Prin fierbere, toate legumele își pierd o mare parte din proprietăți dar spanacul consumat crud în cantități mari poate duce la un deficit de calciu în sânge. La salate însă, este mai mult decât minunat.

Cei care gătesc spanacul trebuie să știe că acesta o să conțină la final mai mult betacaroten, cu ajutorul căruia pot să prevină bolile cardiovasculare. De asemenea crește foarte mult nivelul de luteină și scade nivelul acizilor oxalici. Nu în ultimul rând, trebuie precizat faptul că spanacul gătit este mult mai bogat în magneziu, mineral ce ajută la o sănătate psihică de invidiat.

S-ar putea să îți placă și...

E bine sa facem dus rece pe timp de vara? Daca faci dus cu apa rece, foarte multi omaeni or sa se uite la tine destul de ciudat. Insa, un dus rece are destul de multe beneficii precum imbunatatirea starii de spirit . Nu degeaba calugarii si y...
De ce nu trebuie să arunci sâmburele de avocado Deși avocado nu este unul dintre fructele cu mare impact în România, trebuie să precizăm că are o sumedenie de beneficii pentru care străinii îl consumă în cantități industriale chiar. Nu doar atât, c...
Imbunatatirea concentrarii Exista cateva trucuri ce ne pot ajuta sa ne imbunatati concentrarea, trucuri pe care le voi scrie si eu mai jos. Acestea va pot ajuta in momentul in care urmeaza un examen important in viata voastra. ...
Beneficiile uleiului de măsline Deși în străinătate uleiul de măsline a înlocuit de mult uleiul de floarea soarelui, diferența destul de mare de preț între cele două a împiedicat tranziția exclusiv către cel de măsline în România. O...
De unde poți cumpăra Vitamina C organică? În farmaciile din România totul este vraiște. Ce înseamnă treaba asta? Înseamnă că sunt șanse foarte mari să dai o grămadă de bani pentru un produs cu proprietăți mult diluate. Mafia farmaceutică din ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here