SHARE

În momentul în care intri la dietă, nu mai e loc de deserturi pentru că acestea sunt bogate în zaharuri de cele mai multe ori, zaharuri considerate dușmanul principal în lupta cu kilogramele în plus. Totuși, ca pofta să nu fie chiar atât de mare și ca dieta să fie una reușită, există câteva deserturi pe care le poți mânca fără să-ți faci probleme în legătură cu kilogramele în plus. Vom discuta în cele ce urmează despre o combinație destul de interesantă, despre pere, miere și scorțișoară.

Perele sunt foarte recomandate drept desert în momentul în care ești la dietă pentru că au foarte multe fibre în componență, respectiv 20-25 la sută din DZR și reușesc de asemenea să îți inducă senzația de sațietate. Pur și simplu nu ți se mai face foame. Mierea pe altă parte vine cu foarte multe vitamine și minerale la pachet, fiind considerat cel mai sănătos aliment din lume la ora actuală. Ultima componentă a desertului nostru este scorțișoara, foarte bogată în minerale tari precum fier, magneziu, și calciu, reușind să stabilizeze nivelul zahărului în sânge.

Așadar, vei avea nevoie pentru acest desert de două pere, o jumătate de lingură de unt, trei sferturi de linguriță de scorțișoară, un sfert de linguriță de nucșoară, o lingură de miere și un sfert de cană de nuci mărunțite. Înainte să te apuci, setează cuptorul la 175 de grade Celsius apoi decojește perele. După ce le tai jumătăți, le scoți sâmburii și pui unt în locul în care ai scobit după semințe, amesteci într-un castron nucile, cu nucșoara și cu scorțișoara și le arunci peste perele tăiate. La urmă pui mierea peste ele și dai la cuptor 25 de minute.

S-ar putea să îți placă și...

Cum scapi de oboseala cronica Din pacate, vremurile pe care le traim sunt foarte solicitante. Toate joburile cer disponibilitate la program prelungit, stresul din trafic si din societate isi spune cuvantul pana la urma. Oboseala c...
Prepararea corpului pentru vară Vine vara, vin temperaturile ridicate în termometre, vine plaja, ștrandul, marea. Toate femeile vor să arate bine, ca trase prin inel cu această ocazie iar în cele ce urmează vom vedea ce trebuie făcu...
10 alimente pe care nutriționiștii le consumă zilnic Probabil mulți dintre noi ne imaginăm că nutriționiștii nu vor fi niciodată grași sau foarte slabi, întrucât sunt niște adevărați maeștrii ai alimentelor. Ei știu mereu ce să aleagă, ce să recomande c...
Despre lamaia congelata Lamaia congelata desi aparent pare o prostie, are destul de multe beneficii asupra sanatatii cum o sa va demonstrez si eu in articolul ce urmeaza. Putini cunosc efectele pozitive ale consului d elamai...
Ai impresia ca ai imbatranit? Iata cateva sfaturi pentru a arata mai t... Nu doar femeile sunt obsedate de modul in care arata. Si barbatii sunt interesati sa arate cat mai bine, mai ales atunci cand incep sa treaca de 35-40 de ani. Chiar daca barbatii sunt cu muncile grele...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here