SHARE

Floarea pasiunii este una dintre cele mai ciudate plante pe care le puteți pune în ghivecele voastre din apartament și spre surprinderea multora, da, se poate crește indoors. Vom discuta în cele ce urmează despre ea și vom vedea care sunt avantajele acesteia față de alte plante ce pot bine mersi ocupa un loc de seamă în ghivecele din casele noastre. Pentru cei care nu știu, floarea pasiunii are un nume oarecum biblic. Se numește așa pentru că staminele în formă de cruce aduc aminte oarecum de patimile Domnului Nostru Mântuitor, Iisus Hristos.

Ca și structură, floarea pasiunii este de fapt o plantă sub formă de liană care are nevoie de foarte multă căldură. Acesta este motivul pentru care poate fi crescută în apartamente, în ghiveci. Datorită climei, nu ar rezista niciodată în grădinile noastre pe timp de iarnă. Din punctul meu de vedere și aici cred că putem fi cu toții de acord, floarea pasiunii este superbă. Este cea mai frumoasă plantă de apartament pe care o puteți pune în ghivecele voastre. Florile acestei plante sunt foarte spectaculoase. Ar mai fi de precizat că nu toate soiurile de floarea pasiunii produc fructe comestibile.

Este genul de plantă care pe timpul verii trebuie udată foarte des, are nevoie de foarte multă apă pentru că veți fi nevoiți să o puneți într-o zonă foarte însorită. Mare atenție, dacă nu o țineți la soare sau la loc foarte călduros, aceasta nu va face flori. Știu că sunt niște flori care țin doar 24 de ore, adică o zi, dar acestea sunt foarte spectaculoase. Merită efortul.

S-ar putea să îți placă și...

Cum să ții pomul de Crăciun viu pentru mai mult timp În SUA, aproximativ 36 de milioane de familii dețin brad de Crăciun an de an. Deși există veșnica dezbatere pentru bradul natural sau cel artificial, discutăm despre o industrie care ajunge la aproxim...
Ai o cameră friguroasă? Iată cum o poți convinge să fie mai călduroasă... Există situații în care ale noastre camere sunt mult mai friguroase pe timp de iarnă decât normal, mai ales atunci când se înregistrează temperaturi negative destul de drastice. Dacă ai nenorocul să a...
4 lucruri pe care le atingi zilnic și care sunt toxice Nu mulți sunt cei care iau în serios ideea de a fi atent pe ce pun mâna iar acest lucru poate să aducă după sine destul de multe boli. Mâinile sunt cele care intră în contact cu absolut toate obiectel...
Tu stii sa aranjezi masa de Revelion? Trebuie sa recunoastem ca organizarea evenimentelor presupune o multime de lucruri ce aparent par simple dar in realitate sunt destul de complicate. Unul dintre aceste lucruri complicate se refera la ...
Cum scapam de insectele din curte? Cei care locuiesc la casa cu siguranta au o problema cu micile insecte, de indata ce da caldura. Furnici, gandaci, tantari, viespi si cate si mai cate, muste, musculite... acestea por fii indepartate ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here