SHARE

Bujorii sunt unele dintre cele mai frumoase flori pe care le putem avea în curțile noastre și vom vedea în cele ce urmează cum trebuie îngrijite aceste plante pentru că e oarecum complicat. Bujorul trebuie să devină tot mai des de la an la an și dacă cumva se fac greșeli în îngrijirea tufelor, acestea nu se mai dezvoltă pur și simplu. Parfumul bujorilor este unul bestial și acesta este unul dintre motivele principale pentru care oamenii optează pentru plantarea lor în curtea casei.

Dacă vrei să înmulțești tufele de bujori, nu trebuie să te apuci niciodată primăvara. Dacă ai de gând să faci dintr-un a două, încearcă pe la finalul verii sau chiar începutul toamnei. În momentul în care scoți rădăcinile bujorilor din pământ, trebuie să fii foarte atent să nu le rupi. Când le pui în pământ, mugurii trebuie să rămână la un centimetru de sol aproximativ și nu trebuie să uiți să pui și îngrășământ. Ca și sfaturi generale de îngrijire ale acestor plante, trebuie să știi că bobocii de bujor nu trebuie udați pentru că-i va face să țină mult mai puțin și interesul tău este să te bucuri de plantă mult mai mult. De asemenea, chiar dacă se usucă frunze sau tulpini, trebuie lăsate acolo pentru a hrăni restul plantei. Datorită acestora, tufa de bujori va avea muguri anul următor.

Acestea sunt cele mai importante sfaturi pentru creșterea sănătoasă a tufelor de bujori. Mai mult ca sigur sunt niște plante de care te vei bucura nespus atât din punct de vedere cromatic cât și din punct de vedere al miresmelor ce-ți vor inunda practic curtea sau grădina casei tale.

S-ar putea să îți placă și...

Cum poți curăța întreaga casă fără chimicale? Cu toții ne dorim case curate însă unii dintre noi avem copii micuți sau animale de companie care nu se împacă prea bine cu chimicalele. Astfel, în cele ce urmează, venim în sprijinul celor care sunt ...
6 greșeli pe care le faci atunci când cureți bucătăria Curățenia în bucătărie trebuie făcută foarte atent. Există multe detalii pe care mulți dintre noi nu le luăm în calcul. Astfel, în cele ce urmează vom discuta despre cele mai frecvente greșeli pe care...
Vrei flori proaspete mai mult timp? Iată ce trebuie să faci Tuturor ne plac florile, mai ales cele pe care le primim din partea celor dragi, ori în cadrul evenimentelor speciale. Ei bine, din păcate, acestea nu au o durată de viață prea lungă. În câteva zile s...
Curatenia la domiciliu iti da batai de cap? Afla acum cum pui capac pe... Curatenia in propria casa poate sa iti dea de multe ori batai de cap mai ales atunci cand discutam despre pete. Petele sunt cosmarul oricarei gospodine si asta din cauza faptului ca Dumnezeu a creat s...
Despre acetonă Cred că nu există femeie care să nu știe ce face acetona sau mai bine zis la ce folosește. Adică știm noi, băieții. Întrebarea mea este oare în afară de unghii, mai poate fi folositoare această substa...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here