SHARE

Tuturor ne plac florile, mai ales cele pe care le primim din partea celor dragi, ori în cadrul evenimentelor speciale. Ei bine, din păcate, acestea nu au o durată de viață prea lungă. În câteva zile se ofilesc dacă le punem într-o vază cu apă proaspătă. Le mai schimbăm noi apa din când în când, o dată pe zi dar din păcate nu se poate face mare lucru pentru a menține proaspete aceste flori. Sau se poate? Ei bine, vom vedea în cele ce urmează câteva trucuri destul de interesante prin intermediul cărora veți reuși să țineți florile în vază revigorate și proaspete pentru mai mult timp.

Vrei flori proaspete mai mult timp? Iată ce trebuie să faci

Trebuie să tai tulpina oblic

Primul pas în păstrarea mai mult timp a florilor în vază este tăierea corectă a tulpinii de la bază. Astfel, acestea trebuie tăiate mereu oblic, nicidecum drept. Această tăiere oblică este oarecum logică, florile vor fi optimizate pentru o absorbție de apă superioară.

Frunzele de la baza tulpinii trebuie tăiate

Multe flori vor avea frunze până aproape de baza tulpinii și acestea vor trebui musai tăiate. De ce? E destul de simplu: vor consuma sevă degeaba, vor diminua astfel durata de viață a plantei, vor consuma energie fără rost, mai ales că vor fi scufundate mereu în apă, nici măcar nu se vor vedea.

Adaugă oțet și zahăr în apa din vază

După ce ai pus apă proaspătă, adaugă la fiecare vază câte o lingură de oțet. Această substanță este la îndemâna oricărei gospodine și va reuși să ucidă bacteriile nocive din apă, bacterii care scurtează de obicei durata de viață a plantei. Apa va fi una mult mai curată. Apoi, adaugă 2 – 3 lingurițe de zahăr, element care va face minuni. Va fi o hrană dulce care le va place florilor foarte mult.

 

S-ar putea să îți placă și...

4 motive sa faci curatenie in camera Multi dintre noi avem probleme destul de mari in a tine casa curata. Timpul liber care ne lipseste de multe ori, lenea, faptul ca nu ne place sa muncim pot sa fie cateva dintre motivele principale pen...
Te-ai trezit cu haina din velur pătată? Iată cum o poți „repara”... Nimeni nu se simte prea bine atunci când observă că și-a pătat haina preferată, mai ales dacă este vorba despre una din velur. Velurul este unul dintre cele mai pretențioase materiale, la fel ca și ca...
3 motive să cumperi scaune de pe internet Mulți dintre noi avem nevoie de scaune, pentru acasă, pentru la serviciu. De fiecare dată când mergem la magazinele din oraș pentru a căuta așa ceva, ne întoarcem acasă cu o falcă-n cer și-una-n pămân...
Tu stii sa aranjezi masa de Revelion? Trebuie sa recunoastem ca organizarea evenimentelor presupune o multime de lucruri ce aparent par simple dar in realitate sunt destul de complicate. Unul dintre aceste lucruri complicate se refera la ...
Când trecem la ora de vară? Lumea în care trăim depinde de timp, împărțit în ani, luni, zile, minute și secunde. Nimeni nu știe cine a inventat timpul sau secunda, însă știm cu siguranță faptul că oricare dintre noi ar vrea măca...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here