SHARE

De obicei, persoanele care fac parte din lumea spionajului au parte de tratamente foarte speciale. Spionii sunt agili, se furișează oriunde și sunt capabili să aterizeze în picioare din orice poziție, la figurat vorbind. Simțurile lor sunt foarte ascuțite  și se pare că nimic nu-i poate surprinde.

Dar stai, asta a fost descrierea unei pisici. Se pare că pisicile și spionii au aceleași caracteristici, nu? Ei bine, se pare că cei de la CIA au observat aceste apropieri și conform unei publicații, în anii 1960, au încercat să dreseze pisicile pentru a fi agenți secreți. Proiectul s-a numit „Project Acoustic Kitty” iar cei de la CIA au avut nevoie de 5 ani pentru a-l finaliza. Cadeții pisoi erau selectați apoi modificați și folosiți în scopuri de supraveghere. Cum erau modificate pisicile? Ei bine, li se implantau microfoane, radio transmițătoare și baterii. Proiectul a costat 20 de milioane de dolari și a fost un eșec total din cauza faptului că aceste animale nu se pot concentra mult timp asupra unui singur lucru. Își pierd interesul imediat dacă le este foame sau dacă găsesc altceva mai frumos în jur.

Comedia continuă, primul agent secret pisică al proiectului Acoustic Kitty a existat și a fost trimis în misiune. O misiune care avea să fie și ultima întrucât agentul a fost călcat de un taxi. Întreg proiectul a fost abandonat în anul 1967…

S-ar putea să îți placă și...

Femeia cu mușchi De cele mai multe ori, societatea nu poate să înțeleagă femeia cu mușchi. Asemenea bărbaților, există o serie de femei care practică culturismul. Evident, acestea vor avea o problemă în a fi înțelese ...
Aș interzice acest raft în tot orașul dacă aș putea Da, este raftul cu semințe de floarea soarelui și de dovleac dintr-un supermarket. Nu știu dacă în toate orașele din România e la fel (probabil că da), însă prin Drobeta Turnu Severin nu ai cum să ieș...
Este România o țară care să accepte homosexualitatea? Bună întrebare la care cred că fiecare dintre noi ar trebui să răspundem. Părerile sunt destul de împărțite iar faptul că pe stradă nu vezi cupluri de gay cum vezi prin Olanda sau Germania, parcă aduc...
Ai auzit de untul clarificat? În bucătărie există o sumedenie de ingrediente despre care sunt sigur că nimeni nu va auzi vreodată în totalitate. Astăzi vom discuta despre untul clarificat, despre care sunt sigur că nu multă lume a...
Te bate gândul să cumperi un porcușor de Guineea? Foarte bine. Află ac... Tuturor ne plac animalele de companie, mai ales porcușorii de Guineea. Sunt micuți, sunt jucăuși, au banală și sunt foarte foarte simpatici. Cred că mulți dintre voi v-ați gândit măcar o dată să cumpă...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here