SHARE

Nu e chiar atât de simplu să fii în formă mereu. E nevoie de mers la sală regulat, activitate pentru care nu toată lumea are timp. E o rutină de fapt, care are foarte multe beneficii pentru organismul tău. Potrivit unui articol apărut în New York Times, alergatul dimineața poate reduce semnificativ riscul de cancer de sân. Exercițiile aerobice nu doar întăresc plămânii și picioarele, dar îmbunătățesc și activitatea celulară a corpului. Acest studiu publicat în revista Carcinogenesis, a testat teoria pe două grupe de șoareci. O grupă făcea mișcare, altă grupă era sedentară. Apoi, ambele grupe au primit o doză din agentul ce provoacă cancerul mamar în timp ce factorii externi au rămas neschimbați. Până la finalul studiului, șoarecii sedentari erau de 4 ori mai predispuși la cancer de sân decât cei care făceau mișcare. Pentru că acest test nu a fost făcut pe oameni, rezultatele sunt încă preliminare dar destul de interesante. Astfel, cercetătorii încurajează toate femeile să facă mișcare zilnic întrucât cancerul de sân este pe val la nivel mondial. Așadar, dacă ți-ai făcut o rutină în a alerga dimineața, foarte bine, o să fii sănătoasă și de 4 ori mai ferită de cancerul de sân.

S-ar putea să îți placă și...

Ce stii despre ceaiul de papadie Papadia este o planta destul de ciudata pe care nu o prea baga in seama nimeni. Cu toate acestea, este folosita de multi ani drept remediu pentru diverse probleme de sanatate. Este o sursa foarte impo...
Despre sucul de castravete Castravetele este de departe una dintre cele mai interesante și sănătoase legume pe care le cunoaștem iar în cele ce urmează vom vedea care sunt principalele beneficii ale sucului obținut din stoarcer...
Câteva alimente pentru reducerea tensiunii arteriale În România se trăiește foarte prost și nu cred că este o surpriză faptul că după 40 de ani, foarte multe persoane ajung să aibă probleme cu tensiunea. Grăsimea se acumulează încet încet, stresul pune ...
Cele mai importante lucruri legate de un implant dentar Problemele dentare sunt de nedorit pentru toata lumea. Din nefericire insa, deseori nu avem zambetul pe care ni-l dorim. Deseori fie avem dantura stramba, fie ne lipseste un dinte, fie avem foarte mul...
Primul ajutor in caz de accident cu petarde Cu un Revelion ce sta sa ne bata la usa peste cateva ore, numarul de urgenta 112 este din ce in ce mai apelat de cei care au parte de accidente nefericite cu petarde si pocnitori. Cati nu am auzit de ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here