SHARE

Cu toții am băut, dacă avem peste 18 ani bineînțeles. Unii au băut mai mult, alții mai puțin. Potrivit unui studiu al Substance Abuse and Mental Health Services Administration (SAMHSA) din 2012, 87.6%  dintre americanii de peste 18 ani au consumat alcool măcar o dată. Ei bine, faptul că mai consumi din când în când, moderat, nu este o problemă, însă procentul celor care devin dependenți și beau din ce în ce mai mult devine din ce în ce mai mare.

Potrivit revistei Popular Science, alcoolismul în SUA a atins un nivel istoric. Un studiu recent publicat în JAMA Psychiatry a scos în evidență relația dintre tineri și alcool între anii 2001 și 2012. Este vorba despre două sondaje de opinie în urma cărora s-a ajuns la concluzia că în acești 10 ani, diagnosticarea cu alcoolism a ajuns la 49.4% și riscurile de a deveni dependent de băutură a ajuns la 29.9%.

Acum, alcoolismul și riscul de a deveni dependent de alcool sunt două lucruri diferite. Alcoolist este considerat cel care bea de mai mult de 4 ori într-o singură zi sau mai des de 14 ori pe săptămână, în timp ce riscul de a deveni alcoolist se oprește la maxim de 3 ori/zi sau de 7 ori pe săptămână. Același studiu a mai scos în evidență faptul că predispuși să treacă bariera subțire dintre risc și dependent de alcool sunt cei încadrați în minoritățile etnice și rasiale, adulții în vârstă și femeile care au un statut socioeconomic scăzut.

S-ar putea să îți placă și...

Redu stresul cu ajutoul apei Apa e un adjuvant excelent pentru a reduce nivelul de anxietate Cred ca putem fii cu totii de acord cu faptul ca vremurile pe care le traim sunt departe de a putea fii catalogate drept unele linistit...
Detoxifierea organismului. Chiar există sau totul se rezumă la marketi... Sunt sigur că mulți și multe dintre voi ați auzit măcar o dată vorbindu-se de această noțiune, de acest concept numit detoxifierea organismului, procedeul prin care corpul nostru scapă de o mare parte...
Care sunt beneficiile uleiului esențial de portocale Uleiul esențial de portocale este unul dintre cele mai frumos mirositoare din lume și vom discuta în cele ce urmează care sunt cele mai importante beneficii ale acestuia, pe lângă faptul că miroase de...
Ce trebuie să eviți să mănânci sau să bei la cină pentru a dormi bine ... În secolul 21, oamenii au o problemă destul de evidentă cu somnul. Nimeni nu mai doarme cât trebuie. Deși specialiștii recomandă minim 8 ore de somn pe noapte, foarte mulți dintre noi abia dacă avem p...
Cura de detoxifiere cu lamaie Cea mai populara metoda de detoxifiere ramane cea pe baza de lamai si asta deoarece este eficienta. Cu ajutorul acestei metode se elimina toxinele din organism si femeile ce doresc sa slabeasca observ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here