SHARE

Studiile arată că dacă mănânci noaptea, nu faci altceva decât să pui pe tine însă de multe ori ți se face foame după lăsarea serii și nu ar fi foarte bine nici dacă te-ai culca flămândă. Astfel, ideal ar fi să nu mănânci chiar o masă completă seara sau noaptea dacă ți se face foamea dar e ok să iei o mică gustare. Dar care ar fi cam singurul aliment de care ar trebui să stai departe astfel încât nici să nu te îngrași? Un bol cu cereale. Cerealele fac o treabă destul de bună dimineața însă pentru noaptea nu sunt deloc recomandate din pricina faptului că sunt pline cu zahăr și fructoză.

Zahărul mâncat la ore nepotrivite nu numai că te va îngrășa, dar îți va face și somnul mai puțin calitativ. Mai mult ca sigur o să ai mari probleme să adormi după ce ai mâncat o cantitate mare de alimente bogate în zahăr. Desigur, dacă ajungeți să consumați niște cereale care nu conțin deloc zahăr, e foarte ok dar să nu ne îmbătăm cu apă rece. Nimeni nu consumă de obicei așa ceva pentru că au un gust de-ți vine să le arunci la gunoi. De asemenea, dacă vrei o gustare la miez de noapte poți să mergi și pe un iaurt grecesc, iaurt care are foarte puține grăsimi și zaharuri. Aruncă în el câteva mure sau alte fructe de pădure, ori o lingură de miere naturală și o să ai parte de o gustare sănătoasă și relativ bună pentru organismul tău.

S-ar putea să îți placă și...

Zahărul de cocos Zahărul este acel aliment care place oricui. Nu ai cum să spui că ești om și nu-ți place zahărul. Dulciurile au fost întotdeauna acel ceva ciudat care nu ne-au făcut bine la sănătate dar după care am ...
Despre imbatranirea prematura a tenului Femeile au fost intotdeauna obsedate de frumuste si nu o zic ca si cum ar fi ceva rau. Nu, din contra. Femeile sunt raspunzatoare pentru aducerea frumosului in viata noastra si niciodata nu trebuie sa...
Video – Cum sa aplica extensiile clip-on Extensiile Clip-On sunt cele mai populare extensii de par, datorita faptului ca se monteaza foarte usor, nefiind nevoie de ajutor specializat. In plus, nu iti afecteaza parul. Noi iti recomandam sa ...
4 lucruri de care dermatologii se feresc Profesioniștii în materie de piele au obiceiul să-ți spună ce anume trebuie să faci ca să-ți protejezi cât mai bine „carcasa” corpului. Dar oare care sunt lucrurile mai ciudate pe care acești oameni r...
Mierea – cea mai bună metodă naturală pentru a scăpă de riduri? Odată cu vârsta, vin și ridurile. Nicio femeie nu le poate evita, nu le poate fenta, însă există soluții care pot ameliora măcar periodic această problemă. Vom discuta astăzi despre mierea de albine ș...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here