SHARE

Să muți firma dintr-un sediu în altul nu este chiar atât de simplu cum pare pentru că o să întâmpini niște probleme destul de greu de rezolvat. În primul rând, angajații nu or să vrea să participe la săltat de mese, la cărat de scaune și alte minuni, o să fii nevoit să faci chestia asta cu niște oameni pe care numai tu o să știi de unde o să-i scoți. Apoi, mai contează și organizarea temeinică a documentelor ce trebuie scoase și duse la noua locație. Dacă discutăm despre o arhivă, nu e chiar simplu.

De asemenea, trebuie să fii conștient de faptul că activitatea va trebui întreruptă în timpul mutării, în cazul în care sediul este unul în care se lucrează. E clar că nu o să ai cum nici tu nici angajații să munciți acolo din moment ce toate lucrurile se mișcă printre voi iar o bună parte din documente au fost strânse pentru a fi trimise la noua locație. Există totuși o modalitate prin care relocarea să nu fie un calvar atât de mare sau mai bine zis, să nu se transformă într-o operațiune greu de organizat și controlat. Poți apela la o companie specializată în relocări firme precum cei de la www.moveout.ro.

Nu contează dacă relocarea are loc din București în București, din provincie în București sau din București în provincie, din țară în străinătate sau invers. Dacă vei apela la profesioniști în acest domeniu o să scapi de toate grijile. Firmele de relocări vor veni cu oamenii lor care știu ce au de făcut, cu asta se ocupă zilnic. O să ai parte de o mutare rapidă fără niciun fel de bătaie de cap, exact ceea ce-ți și dorești. Au suficienți oameni pentru a împacheta, pentru a demonta, pentru a despacheta, pentru a transporta, pentru a pune pe poziție în noul sediu fiecare obiect în parte.

De ce să-ți mai bați tu capul cu adunatul oamenilor cărora dacă scapă ceva pe jos sau dacă lovesc vreun aparat important, nu răspund de nimic? De ce să-ți mai bați capul cu șoferi grăbiți care se vor feri să vină să-ți care mobila întrucât operațiunea va dura destul de mult? Sau dacă vor  veni or să vă ceară foarte mulți bani. În plus, dacă nu sunt atenți, sunt șanse mari să vă rupă/spargă obiectele transportate. Toate au o logică iar serviciile de relocări firme aduse pe piață de firmele specialitate sunt mai mult decât benefice.

Am spus de multe ori faptul că fiecare trebuie să se ocupe de domeniul lui la care se pricepe și că trebuie să scăpăm de această meteahnă, de acest obicei al românului de a încerca să facă de toate. În Germania mecanicul repară mașini și atât. La fel trebuie să fie și în România. Dacă ai o firmă tu trebuie să îți vei de treabă și să muncești să faci bani prin intermediul ei, nu să te gândești la cum să faci să muți sediul sau punctul de lucru de unul singur în altă parte. Relocarea nu este un calvar dacă apelezi la cine trebuie.

S-ar putea să îți placă și...

Ce mai bun laborator de analize medicale Știm cu toții că atunci când vine vorba despre laboratoarele de analize medicale, există prea puțină seriozitate. De ce? Păi pentru că sunt deschise de niște oameni neserioși pentru care banii conteaz...
Cât de mult contează fotograful pe care-l chemi la nuntă? Am spus de multe ori faptul că în România, oricine poate să lucreze orice. Piața muncii a fost căpușată după Revoluție de fel de fel de „specialiști” și de meseriași, care mai de care mai amatori în o...
Care sunt avantajele unei centrale termice pe combustibil solid? Atunci cand vine vorba de sistemul de incalzire, fiecare proprietar cauta solutia cea mai potrivita, care sa ii ofere gradul de confort termic dorit. Desigur, acesta trebuie sa fie obtinut si cu costu...
Piese noi sau din dezmembrari? Piata dezmembrarilor a atins un nou nivel in 2014. Practic, parcurile de dezmembrari au devenit neincapatoare din cauza celor incapabili sa inteleaga faptul ca o masina scumpe are nevoie de un buget d...
Când ai dăruit ultima dată un cadou deosebit? Simt o oarecare lipsă de personalitate în România ultimilor 10 ani, lipsă care împinge de la spate cetățenii acestei țări să cumpere produse similare și de multe ori de calitate îndoielnică cu ocazia ...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here