SHARE

E destul de dificil să-ți pui pofta-n cui fără să iei anumite medicamente, însă nu imposibil. Există câteva modalități prin care poți face acest lucru și în mod natural, fără să investești în medicamente destul de costisitoare. Iată cum poți face acest lucru simplu și ieftin.

Cum să ții foamea în frâu într-un mod cât mai natural?

  1. Mănâncă condimentat – mâncărurile condimentate reușesc să-ți țină de foame mai mult timp. Ideali sunt ardeii iuți, pentru că aceștia conțin caspaicin, un supresor natural al apetitului. De asemenea, acest compus va grăbi metabolismul și te va ajuta să arzi mai multe grăsimi.
  2. Miroase menta – potrivit unui studiu recent în care subiecții au mirosit mentă odată la 2 ore, s-a constatat că aceștia au consumat în medie cu 3000 de calorii față de oamenii normali și au reușit să stăpânească senzația de foame mult mai bine. Cred că există lumânări parfumate cu mentă, nu?
  3. Consumă semințe chia – după cum știm, semințele chia sunt cele mai bune pentru a potolii foamea. Sunt des folosite în diete și este recomandat să presărați câteva peste iaurtul pe care-l mâncați dimineața. Cam 4 ore pot elimina senzația de foame aceste semințe.
  4. Consumă un măr pe zi – se pare că merele pot să îți alunge foamea. Nu degeaba străinii pun mere la pachet copiilor atunci când îi trimit la școală. evident, nu e ok să mănânci 10 mere pe zi și 0 mâncare, dar aceste fructe pot să fie un adjuvant foarte prietenos în inhibarea senzației de foame.
  5. Bea multă apă – dacă vei bea două pahare cu apă înainte de fiecare masă, vei reuși să scapi de foame. O să mănânci mai puțin. Ar fi recomandat să încerci și cu suc de fructe, portocale sau castraveți chiar ca să te simți ceva mai plin.

S-ar putea să îți placă și...

4 moduri în care creierul te îngrașă fără voia ta Se spune că al nostru corp este condus de minte, nu invers. În momentul în care nu ai o stare psihică confortabilă, observi probabil că încep să se adune kilogramele în plus. Dacă nu îți dai seama cum...
5 lucruri pozitive care se întâmplă cu corpul tău după o singură ședin... Faptul că vrei să mergi la sală e un lucru foarte bun, care are numai avantaje. E bine să avem grijă de corpurile noastre și implicit de starea noastră de sănătate așa că, în cele ce urmează, vom vede...
Ce putem gresi la micul dejun? Atunci cand pregatim micul dejun, putem face cateva greseli ce ne pot strica intreaga zi. O dieta echilibrata nu inseamna una care sa ne faca rau, chiar daca cantitatile nu sunt asa insemnate. E nevoi...
Care sunt beneficiile oualor? Ouale au destul de multe benficii pe care oamenii nu le prea cunosc. Desi au avut pentru multa vreme o reputatie proasta, fiind catalogate drept toxice pentru organism si responsabile pentru un colest...
Ce ar trebui să mănânce mai des bărbații și care sunt alimentele pe ca... Drumul spre o alimentație complet sănătoasă este unul destul de anevoios. Oricâte ore am merge la sală, tot ne punem întrebarea dacă suntem ok pe parte de alimentație, mai ales atunci când rezultatele...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here