SHARE

Nimeni nu-și dorește o casă plină de gândaci sau de șoareci, așa că în cele ce urmează vom discuta despre cum ne putem feri de acești dăunători, identificând cele mai frecvente cauze pentru apariția acestora. Haideți să vedem așadar 7 lucruri din casa ta care atrag dăunătorii.

7 lucruri din casa ta care atrag dăunătorii

  1. Vasele murdare – atunci când lași vasele nespălate în chiuvetă de pe-o zi pe alta, sunt șanse foarte mari să vină gândaci la ele. Pe lângă gândaci, te trezești și cu muște, furnici.
  2. Umezeala – chiar și cantități mici de apă duse în exteriorul casei de aparatul de aer condiționat de exemplu, poate să atragă dăunători destul de enervanți precum viespea.
  3. Semințele – mulți dintre noi ne-am făcut un obicei din a lăsa semințe pentru păsări, din păcate, la aceste semințe pot veni și dăunători printre care molia.
  4. Firimiturile – fie că sunt din pricina covrigilor, sau a pâinii, nu are relevanță. Gândacii nu pot să stea de-o parte atunci când simt miros de mâncare, și nici furnicile. Este recomandat ca după fiecare masă servită în bucătărie, sufragerie sau living, să se aspire bine.
  5. Chiuveta – e recomandat să folosiți dopurile pentru scurgeri întrucât pe țevile de la canalizare pot să existe multe tipuri de gândaci, care pot urca pe scurgere și ajunge în chiuvetă sau în cadă
  6. Gunoiul – este recomandat să ducem gunoiul în fiecare seară din casă, altfel, pot să vină gândacii la el, ori furnicile. Cine a avut o dată probleme cu furnicile știe cât de greu scapi de ele.
  7. Harababura – dacă ai o casă dezordonată sunt șanse foarte mari să se ascundă diferite insecte prin dezordine, insecte pe care tu nu le vei putea vedea decât atunci când va fi prea târziu.

S-ar putea să îți placă și...

4 motive sa faci curatenie in camera Multi dintre noi avem probleme destul de mari in a tine casa curata. Timpul liber care ne lipseste de multe ori, lenea, faptul ca nu ne place sa muncim pot sa fie cateva dintre motivele principale pen...
Despre perne și acarieni Acarienii își pot face apariția destul de simplu prin pat, pe saltea, prin perne, pe oriunde atâta timp cât și se creează un mediu propice de dezvoltare. Acarienii apar ca urmare a acumulării de trans...
Ți se aburește parbrizul ca la nebuni în fiecare dimineață? Iată cum p... E bine să ai mașină. Ajungi mai repede la destinație, nu te ninge, nu te plouă, nu te bate vântul dar atunci când încep să apară problemele tehnice, îți vine să-ți tragi singură două perechi de palme,...
Care sunt condimentele care nu ar trebui sa lipseasca din nicio bucata... Mancarea romaneasca este extraordinar de gustoasa. Fara nici o modestie pot spune ca suntem printre tarile cu cea mai bogata arta culinara din Europa, avem niste mancaruri traditionale extrarodinar de...
Tot ce trebuie să știi despre câini. Dacă vrei unul pentru copilul tău... Vine un moment în viața oricărui părinte când are de dus o luptă cu propriul copil: să-i aducă în casă un câine sau nu? Cred că nu există copil care să nu dorească un animăluț de companie în casă și c...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here