SHARE

Mediul în care ne ducem traiul are un cuvânt greu de spus atunci când vine vorba despre starea noastră psihică. Așa cum un job solicitant și stresant ne poate cauza anxietate, depresie, atacuri de panică, așa și casa în care locuim ne poate transmite o stare psihică destul de nasoală. În cazul în care te confrunți cu o asemenea problemă, în cazul în care casa în care locuiești îți cauzează anxietate, iată care sunt cauzele principale și cum poți mai exact remedia situația.

Casa în care locuiești îți cauzează anxietate? Iată cum poți rezolva problema

Mediul este ostil vieții – adică există lumină artificială puțină, miroase urât înăuntru, acustica este iritantă, e prea cald sau prea frig în funcție de anotimp. Soluție: mută-te.

Decorul este deprimant – culorile foarte închise, uneori chiar și cele neutre ne pot da o stare depresivă. E bine să încercăm să folosim în decorarea casei noastre și culori mai vii.

Există amintiri neplăcute – se întâmplă deseori ca după ce apare un divorț ori un deces în familie, să nu te mai simți în largul tău în acea casă. Soluția cea mai bună este să te muți.

Ai făcut biroul acasă – deși multă lume ar spune că e un adevărat privilegiu să muncești de-acasă, nivelul de stres este mult mai mare pentru că există posibilitatea să fii tentat să muncești mult mai mult față de cât ai sta la birou în oraș în mod normal iar suprasolicitarea psihică duce la anxietate. Ce poți face în acest sens este să menții un program destul de strict, să eviți orele suplimentare și să faci în așa fel încât să amenajezi biroul cu pricina într-un mod cât mai pozitiv și mai creativ.

S-ar putea să îți placă și...

Sfaturi pentru o viata mai lunga Toti ne dorim sa traim vesnic, nu? Cu toate acestea nu-i cu putinta. Ne tinem cu dintii de ultima clipa pe care o avem de trait in aceasta viata si ne intrebam mereu ce-o fi dupa. Desi nu suntem nemur...
Muștele îți dau bătăi de cap? Iată cum poți scăpa de ele fără chimical... Cred că nu există vietate mai enervantă pe planeta asta decât musca. Bine, țânțarul îi face o oarecare concurență dar din păcate nu se ridică la înălțimea așteptărilor. Musca este cea care te enerveaz...
5 alimente care vindeca anemia Anemia este o boala destul de ciudata si din pacate destul de greu de tratat. Totul pleaca de ala alimentatie si de la carentele de vitamine si minerale. In momentul in care sangele nu are suficiente ...
Cele mai importante lucruri legate de un implant dentar Problemele dentare sunt de nedorit pentru toata lumea. Din nefericire insa, deseori nu avem zambetul pe care ni-l dorim. Deseori fie avem dantura stramba, fie ne lipseste un dinte, fie avem foarte mul...
Cum mentii florile vii in vaza Daca esti inca genul de femeie care apreciaz aflorlile – tot mai putine in ziua de azi – in articolul ce urmeaza vei afla cateva trucuri destul de simple care te vor ajuta sa le mentii vii cat mai mul...
Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here