Home Casă și Grădină Mosaic Foto – noul concept surpriza la evenimentele private

Mosaic Foto – noul concept surpriza la evenimentele private

576
0
Mosaic Foto

Ai auzit de mosaic foto? Care este primul lucru care îți vine în gând atunci când te gândești la un perete cu amintiri sau un mosaic foto? Știai că este unul dintre cele mai îndrăgite și apreciate elemente din cadrul unui eveniment? Dacă îți este străin termenul sau daca nu ai avut până acum ocazia să observi îndeaproape cum anume funcționează un mosaic foto și ce este el, descoperă în rândurile de mai jos cele mai importante caracteristici ce stau la baza acestuia.

Ce este un mosaic foto

Conceptul de mosaic foto a devenit în ultimul an tot mai popular. Daca până acum acesta era mai mult utilizat in domeniul construcțiilor sau al amenajărilor interioare, iată că de acum mosaic foto și-a făcut intrarea și în domeniul evenimentelor private, de tip corporate, nunta, botezuri și altele. Pe scurt, putem spune că mosaic foto reprezintă un tablou, la o dimensiune mai mare, format din mai multe fotografii. Secretul unui mosaic foto este acela că toate fotografiile incluse in el vor forma la final o alta fotografie aleasa de tine. Interesant, nu?

Mosaic foto este o noua modalitate de a crea amintiri plăcute și de neuitat. Indiferent de natura evenimentului tău, poți opta pentru realizarea unei fotografii finale care sa includă persoane, logo-uri și de ce nu, chiar și un slogan. Fotografia finala ce va fi reprezentata pe un mosaic foto tine strict de preferința ta. La fel, fotografiile ce vor compune mozaicul pot fi realizate în orice ipostaze, lumini sau decor. Pentru ca rezultatul final sa fie unul inedit, se recomandă ca toate fotografiile din cadrul mozaicului sa fie realizate în cadrul unui singur eveniment. In felul acesta, toate emoțiile și amintirile plăcute vor fi păstrate de-a lungul anilor, iar tu îți vei putea aduce aminte de fiecare moment.

Cum funcționează un Mosaic foto?

Cel mai important aspect de care trebuie sa ții cont atunci când alegi un mosaic foto pentru evenimentul tău, este să te asiguri că invitații tăi vor avea chef de distracție. Informează-i de la început că fiecare dintre ei va trebui sa contribuie cu o fotografie pentru peretele amintirilor. Cu ajutorul contribuției fiecăruia, vei avea la final o surpriză de care vă veți bucura cu toții. Nu va ști nimeni care va fi fotografia finala, doar tu și organizatorul. Pentru restul… Surpriza!

In al doilea rând, fotografiile din mosaicul foto pot fi realizate atât la cabina foto disponibila pe durata evenimentului, cât și cu telefonul mobil al fiecărui invitat. Pentru cea de-a doua varianta, invitații vor fi nevoiți să colaboreze cu realizatorul mozaicului. Nu durează mult, aceștia trebuie doar să trimită fotografia pentru care optează să o includă în peretele amintirilor și gata! Puțin câte puțin, puzzle-ul va prinde contur, mozaicul se va forma, iar la final veți vedea cu toții fotografia finala.

Cu cat te depărtezi mai mult de puzzle, cu atât acesta va reda din ce in ce mai clar tabloul mult dorit de tine. Cu cat de apropii de el, vei vedea sutele sau chiar miile de fotografii realizate de invitații tăi. Cool, nu?

Tabloul final va fi realizat pe un panoul din material PVC. Acesta poate fi realizat la diferite dimensiuni, în funcție și de ceea ce ți se potrivește ție: 5 X 5 cm, 13 X 13 cm sau 15 X 10 cm. De asemenea, în funcție de mărimea mozaicului wall pe care îl vei alege, va fi inclus și un anumit număr de fotografii: 100, 400 sau mai multe. Numărul acestora va fi stabilit împreună cu organizatorul care îți va da toate detaliile legate de realizarea cu succes a unui mosaic foto.

Mosaic foto prinde contur

Toate fotografiile realizate pe durata evenimentului vor fi printate pe loc și adăugate în mosaic foto. Totul se petrece în timp real, iar împreună cu invitații tăi veți avea ocazia sa urmăriți pe durata evenimentului modul în care tabloul prinde contur. Poate unii dintre ei vor ghici ce se ascunde în spatele tuturor pieselor, poate unii nu. Însă la final, cu siguranță rezultatul îi va surprinde pe toți. Alege ca fotografia finala să reprezintă un moment important pentru tine și pentru cei dragi. Poate o fotografie chiar din cadrul evenimentului, poate o fotografie cu întreaga gașcă de colegi sau orice altceva care sa te reprezintă si care sa îți amintească de momentele acelea. Mosaic foto este un nou concept și o noua tehnica de a păstra sute și mii de amintiri într-una singură.

Vrei sa afli mai multe despre serviciul mosaic foto și cum îl poți avea și tu la evenimentul tău? Accesează pagina Cabina WTF despre mosaic foto și afla toate detaliile legate de preț și rezervare.

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here