Iarna începe încet dar sigur să-și intre în drepturi pe meleagurile noastre și pe măsură ce temperaturile scad, șansele de îmbolnăvire cresc. Trecerea bruscă de la cald la frig, lipsa toamnei mai bine zis care a dispărut aproape complet ca și anotimp din România, crește simțitor riscul de îmbolnăvire. Cu toate acestea, există câteva mici trucuri pe care dacă le pui în aplicare în această perioadă, reușești să fentezi boala, reușești să stai departe de dânsa.
8 trucuri care te vor ajuta să stai departe de răceală și gripă iarna aceasta
- Îmbracă-te bine. Știu, pare un sfat mai mult părintesc dar adevărul este că 90% din îmbolnăviri au la bază purtarea de îmbrăcăminte neadecvată mediului. Spatele și gâtul sunt cele mai expuse. Pentru spate ai face bine să porți haine care să acopere zona iar pentru gât, ai eșarfe și fulare de la Bobomoda destul de faine care te vor pune și în evidență din punct de vedere fashion, pe lângă faptul că te vor feri de răceală.
- Mănâncă citrice. Portocalele, mandarinele, mai ales grefele sunt foarte bogate în Vitamina C, un aliat de mare încredere împotriva răcelii și gripei. De fapt, ar fi foarte indicat să începi să le cumperi și să le consumi în cantități mai mari încă de pe finalul verii. Nu cumva să te prindă trecerea de la vară la iarnă cu sistemul imunitar slăbit. Sunt șanse mari să se întâmple asta din moment ce nu mai avem toamnă.
- 2 legume cheie. Usturoiul și ardeiul. Dacă vei avea grijă să le consumi regulat în perioada rece, nu se va prinde răceala de tine. Desigur, protecția de la îmbrăcăminte este primordială. Ar fi total eronat să mizăm doar pe consumul de usturoi și ardei în sezonul rece și să umblăm cu spatele și cu gâtul gol. Nicio legumă, niciun fruct, niciun medicament din lume nu va face minuni dacă neglijezi îmbrăcămintea iarna.
- Suplimente alimentare. Există prin farmacii tot felul de suplimente alimentare pentru întărirea sistemului imunitar. Sunt foarte bune pentru sezonul rece. O singură pilulă pe zi vă poate ține departe de boală, de gripă. Desigur, ca și în cazurile enumerate mai sus, îmbrăcămintea este baza. Nu mizați pe suplimente alimentare și neglijați îmbrăcămintea. Partea bună este că sunt destul de ieftine.
- Bea ceaiuri. Nu contează ce fel de ceai, trebuie doar să ai grijă să îți menții corpul cald atunci când ieși din casă. Investește în ceaiuri atunci când petreci mult timp în aer liber și vei reuși să ții boala la distanță. Este bună și cafeaua doar că nu se recomandă abuzul, din pricina cafeinei. Dacă-ți plac dulciurile, poți să mergi și pe ciocolată caldă, vei avea avantajul faptului că te va încărca cu energie, întrucât conține multe zaharuri.
- Maxim o oră. Încearcă pe cât posibil să nu petreci mai mult de o oră afară în frig. Dacă este posibil, o dată la o oră trebuie să intri înăuntru să te încălzești. Este o tehnică folosită de cei care prestează servicii de pază în exterior, cu scopul evident de a-i proteja împotriva îmbolnăvirii la locul de muncă. Poți să te folosești și tu de acest sfat dacă dorești să te ferești cât mai bine de răceală și de gripă acum, în sezonul rece.
- Evită extremele. Mă refer evident de trecerea de la cald la frig și invers. Este lucru dovedit faptul că trecerile dese și bruște de la cald la frig, de la frig la cald, sunt mari aducătoare de îmbolnăviri. Așa cum vara nu este recomandată ieșirea în +35 de grade Celsius după ce am stat sub aerul condiționat setat pe +18 grade, la fel nici iarna nu este recomandată ieșirea bruscă de la +22 de grade Celsius cât avem în casă la -2 grade Celsius.
- Nu sta îmbrăcat înăuntru. Este poate cel mai important sfat dintre toate. Cele mai dese îmbolnăviri în sezonul rece se întâmplă din cauza faptului că mergem de exemplu în Mall unde sunt +23 de grade Celsius dar nu ne dăm haina groasă jos. Multă lume evită să facă acest lucru întrucât nu are unde să pună haina respectivă și nici să o care pe brațe nu doresc. Mare atenție, un astfel de detaliu vă poate salva de răceală.
Acestea sunt cele mai importante 8 sfaturi cu ajutorul cărora puteți sta departe de răceală și de gripă în sezonul rece care tocmai ce-a luat startul. Așadar, mare atenție la îmbrăcăminte, să fie corespunzătoare și să protejeze părțile corpului. Moda, moda e importantă și ea dar parcă mai importantă este sănătatea noastră.