Home Sanatate si Frumusete 6 secrete venite din partea specialiștilor în machiaj

6 secrete venite din partea specialiștilor în machiaj

966
0

Toate femeile își doresc să arate cât mai bine, să fie cu un pas mai aproape de perfecțiune în ceea ce privește frumusețea chipului, așa că se folosesc cât se poate de mult de machiaj. Nu știm dacă este bine, dacă este rău faptul că în ziua de azi se folosesc machiajele în mod exagerat, nu judecăm acest lucru acum. Astăzi discutăm despre câteva aspecte legate de machiajul profesional, mai precis discutăm despre câteva secrete venite din partea specialiștilor în makeup, secrete pe care cu siguranță toate femeile vor dori să le afle. 

Cum se aplică corect conturul de buze? 

Dacă dorești să eviți acel cerc din contur de buze care se formează în jurul buzelor, pe măsură ce rujul dispare, aplică conturul de buze DUPĂ ce aplici rujul. Efectul când rujul va dispărea va fi unul mult mai natural, nealterat. 

Nu încerca să obții ceva ce nu se poate

Nu există față perfectă, cum nu există machiaj perfect. Dacă știi că ai anumite probleme cărora orice le-ai aplica pentru a le corecta, nu prea funcționează, nu te mai chinui. De obicei, când încerci în exces să ascunzi un anumit defect, dai rasol în altă parte și nu cred că-ți dorești să ascunzi un defect mic, cu unul mai mare. 

Nu exagera cu sclipiciul 

Sclipiciul are rolul lui, reușește să lumineze fața într-un mod foarte interesant, însă nu trebuie să exagerezi cu el. Cel mai recomandat ar fi să-l lași în seama profesioniștilor și să-l folosești astfel doar la ocazii speciale și, dacă se poate, după o anumită vârstă să nu-l mai folosești absolut deloc. 

Conturul necesită retușuri permanente 

Machiajele conturate sunt într-adevăr mai interesante, dar nu uita că acestea vor necesita foarte multă atenție și retușuri. Machiajele conturate la greu se folosesc mai mult în televiziune, pentru maxim câteva ore. 

Evită prelucrarea excesivă a sprâncenelor 

Sprâncenele reușesc să dea o formă perfectă feței în momentul în care sunt naturale. Atunci arată cel mai bine. Evită pe cât posibil prelucrarea excesivă a sprâncenelor, întrucât s-ar putea ca în viitorul apropiat să nu mai ai sprâncene deloc. Prelucrarea lor excesivă este dăunătoare pe termen mediu și lung. 

Fondul de ten nu se folosește pe toată fața 

De fapt, fondul de ten se aplică doar dacă este necesar, ori pentru îmbinări. Foarte multe femei și-au făcut un obicei din a-și împacheta întreaga față în fond de ten, cu toate că acestea nu au niciun defect de acoperit.

Mă numesc Alex Ciocan și scriu pe bloguri de ani de zile. Dețin bloguri pe aproape toate nișele dar cele tech mă pasionează cel mai mult. Puteți citi mai multe lucruri personale pe blogurile alexciocan.ro sau amiralul.info.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here